Suntem cei mai tari! Serios!

Deci e hilar ce se întâmplă prin țărișoara noastră. A ieșit Orban, cu aer de om care face și drege, și a zis că e ok, stați liniștiți cetățeni că noi suntem un guvern modern și luăm măsurile necesare, corona virus nu are nici o șansă în țara noastră!

Inițial te gândești că ce șmecheri am ajuns, că pentru noi normalitatea este de fapt un avans al societății.

Dupa aia văd știri cum că la noi se merge pe încredere. Au zis oamenii că nu au virus, trebuie să îi credem, că nu îi putem băga în carantină.

Vă zic, virusul își freacă mâinile de plăcere. Păi trece prin noi cum trece lama cuțitului încins prin unt.

Dar e și comică situația. În Italia s-au golit magazinele, oamenii fiind disperați. În România…birturile sunt pline! Cum au fost găsiți în județul Dolj cei doi italiano vero, savurând o gustoasă vodcă.

Dar să revenim la durerea cea mai mare. Nu suntem pregătiți pentru nimic! Cum naiba să vină ăia din zone infectate, iar tu, guvern prost, îi pui să semneze pe propie răspundere că nu are nimic. Penibil, aici nu mai ține de el, ține de siguranța națională, dar e ok, că se verifică ei singuri și o să ne anunțe dacă e ceva.

Ne bazăm pe conștiința unor oameni care pot fi îndoielnici? Că vine Giovanni înapoi la Sadova iar prima lui grijă e să intre în birt. Asta nu îmi dă prea multă încredere, sincer, că ne-am dovedit de-a lungul timpului că nu suntem chiar un popor cu capul pe umeri și nici nu avem oameni foarte inteligenți prin țară.

Nouă ne iese că suntem deștepți doar când jucăm pe la olimpiade între noi, când ne comparăm cu ăia de afară, pare că încă salivăm după wc-ul din curte. Și atunci cam avem nevoie ca guvernul să vină și să zică – Bă, nu ne interesează, sunt șanse să aveți virus, așa că stați vreo 14 zile să vedem ce e de capul vostru și după aia țuști acasă. Că nu merge cum vreți voi.

Bine, asta într-o țară normală. Noi încă credem că Fecioara Maria vine și înconjoară țara cu foc ca să ne protejeze de ceva…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here