The Man in The High Castle

Care este practic și ultimul. Nu știu dacă și-a atins finalul, sau au decis cei de la Amazon că e suficient. Cred că au decis ei că e suficient, că prea a rămas totul în aer.

Sigur, am citit cartea, doar că serialul a luat-o într-o altă direcție de mult. Așa că finalul din acest sezon nu se potrivește cu finalul din carte. Și e ok, dacă nu lăsau ăștia suspendat totul în aer, să stau eu și să mă întreb cu 4 zile înainte de revelion ce naiba a vrut să spună regizorul?

Păi e frumos domnule Jeff Bezos? Ai atâtea miliarde și anulezi cel mai de succes serial de pe platformă?

În fine, serialul e foarte bun, sezonul 4 din The Man in the High Castle e reușit, alert, cu multă acțiune și intrigi interesante. Mi-am făcut cont pe Prime Video doar ca să văd serialul liniștit. Acuma cred că pot să-l anulez. Că nu prea mai am ce să văd pe aici.

Am să dau o mică șansă serialului Carnival Row, că părea tare interesant din reclamă. Dacă nu e bun, pa pa Amazon Prime Video și trec înapoi pe HBO GO.

The Man in The High Castle prin sezonul 4 ajunge la o concluzie care lasă de dorit, după părerea mea, pentru că avem foarte multe răspunsuri lăsate în aer. Ce se întâmplă cu Reich-ul? Ce se întâmplă cu restul lumii? Sunt liberi? Au scăpat? Cine sunt oamenii care au venit prin portal? De ce au venit? De unde au venit?

Astea toate par întrebări pe care le pui la începutul unui serial sau film, nicidecum la finalul unui sezon care nu o să mai continue. Oricum, totul a venit pe neașteptate, din moment ce am citit că actorii și producătorii au primit vestea cu câteva zile înainte de lansarea sezonului 4.

The Man in The High Castle nu o să mai aibă o continuare, cel puțin nu acum și nu pe Amazon Prime Video.

Merită văzut? Absolut, e bun, e interesant, e bine făcut și prezintă o poveste extrem de interesantă, chiar dacă e diferită puțin față de cea din carte.

Recomand și cartea cu mare căldură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here