De ce își irosesc unii viața?

0

A murit Philip Seymour. Acuma……băieții de la Adevărul scriu că a fost un mare actor. Într-adevăr,  a câștigat niște premii, a jucat pe Broadway, dar actor mare…..parcă nu prea îmi vine să-i spun.Actor mare este Ian McKellen. În fine, chestia care mă frapează de câteva zile și mă scoate din sărite este cum unii își distrug viața degeaba. Cei mai mulți au o viață frumoasă, au bani, au cam cele mai bune păsărici din zonă. Pe bune, au niște privighetori, toată ziua le cântă la geam. Bun, deci sunt unii care au tot ce își doresc. Și totuși, aleg să-și distrugă viața prin droguri, ajung să facă lucruri primejdioase doar din plictiseală.  N-am înțeles niciodată care-i chestia cu faima și drogurile, n-am înțeles de ce o vedetă se droghează.

Poate par pueril, dar eu să am banii lor, să am faima lor, aș călătorii în toată lumea, nu m-aș droga și, sub nicio formă, nu mi-aș pune viața în pericol. Nu în ultimul rând, aș angaja femei care să umble numai dezbrăcate prin casă, iar orgiile romane ar fi readuse la viață în ceea ce ar urma să fie cea mai cunoscută vilă din lume. Vila mea! Știu că e ușor să vorbești dacă nu ai trecut prin treburile astea, dar  chiar nu văd de ce aș recurge la droguri dacă aș avea în permanență cel mai bun drog din lume lângă mine. Mă refer, inevitabil, la privighetorile  din viitoarea mea vilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here