Tomiță și femeile

110

Vă uitați la Gospodar fără pereche? Nici eu, dar cumva mereu prind fazele cu Tomiță, și mă fascinează omul ăla.

Genul de virgin la 40 și ceva de ani. E clar că omul e virgin, vă întrebați de unde știu? Vă explic imediat

În primul rând aș vrea să înțeleg cum au ajuns femeile alea la el. Momentan are 2, nu știu câte a avut la început, dar mi-e tare greu să cred că o femeie s-a uitat la o poză cu el și a zis ” Mamă ce îmi place de Tomiță, la el vreau să merg”. Și nu zic că e urât sau ceva. Dar câteodată îți dai seama de cum e omul după față, și după față mie mi s-a părut un om fixist. Și chiar așa e.

E o tipă creață, simpatică, care mai încearcă din când în când niște gesturi tandre cu el. Da Tomiță e Timid și mereu scoate lucru la înaintare. Dacă aia vrea să-l mângâie, el o dă pe aia cu munca. „Acuma muncim, nu ne prostim, numai la prostii vă stă capu”.

Am senzația că Tomiță e virgin. E genul acela de om care nu poate agăța o femeie, cu idei învechite și fixe. Muncă, muncă și iar muncă. Orice gest de tandrețe, Tomiță îl spulberă din fașă și bagă la înaintare munca sau sera.

Acuma aflu că Tomiță nu a avut nici o relație în viața lui. Tipa aia creață îi spune că a avut 4 relații oficiale, iar lui Tomiță îi se pare cam mult :)))

Acuma nu știu dacă l-aș vedea pe Tomiță într-o relație cu vreo femeie, că omul ar neglija femeia în totalitate și s-ar concentra pe serele lui.

E fascinant să-l privești pe omul acela.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here