Religia a apărut atunci când primul hoț a întâlnit primii proști într-un colectiv.

312

Am încercat să stau departe de tragedia din Colectiv, am preferat să tac și să nu zic nimic, pentru că s-a creat un haos imens. Conspirații, povești inutile. A fost plin de fățarnici care se arătau indurerați-cum era tipul ăla cu barbă care se plimba pe la televiziuni. Ceva blogger dinăsta în căutare de atenție care nu a fost în stare să lege două cuvinte la televizor, de a indus privitorilor o stare dinaia de rușine. Cel puțin eu am simțit-o.

Ei bine, astea nu m-au deranjat foarte mult, pentru că așa sunt oamenii, caută mereu senzaționalul, Oprea a pus focul, autoritățile au ascuns numărul morților și alte porcării inutile pe care le-am tot auzit. Astea nu m-au deranjat, nu toți ne-am născut sănătoși la cap. Dar când văd oameni în toată firea, oameni care ar trebui să ne inspire copii, oameni care ar trebui să-i invețe să deosebească binele de rău, că le umple capul cu asemenea inepții, asemenea prostii, mă fac să mă gândesc că, ăștia care mai au puțină rațiune sunt de pe altă planetă. Pentru că au devenit atât de rare momentele în care mai vezi un om cu rațiune, un om cu capul pe umeri care gândește decent, fără să creadă în  mituri imbecile despre oameni care transformă apa în vin sau merg pe apă, încât cred că cei care mai sunt normali nu sunt de pe planeta asta. Cumva, când văd un om conectat la realitate, presupun că e extraterestru venit pe pământ să ne fută o palmă peste cap pentru a ne trezi din prostia asta în care ne-am adâncit atât de mult încât respirăm căcat, aerul nu mai există pentru noi.

„E plin de idioţi pe lumea asta. Hai să vă spun una tare, reală 100%: am un nepot, elev la Vianu. Un domn Ioan Prunoiu, care predă religia, le-a dat (n.r. – elevilor) test cu două întrebări: 1.Ce ar fi făcut Fecioara Maria dacă ar fi primit o invitaţie în club Colectiv? 2.Ce ar fi făcut Fecioara Maria dacă ar fi fost invitată la un marş împotriva Guvernului? Dacă în urma acestei postări nepotul meu va fi persecutat didactic de imbecilul ăsta, îl strâng de gât cu mana mea. Creştineşte“, a scris Văncică pe Facebook.

Aici puteti vedea și pozele cu acele foi care circulau prin școli în care se spunea că muzica rock e satanistă și ăia din Colectiv au murit pentru că ascultau genul acesta de muzica. LINK

Textul acela a fost răspândit de profesori de religie, oameni care ar trebui să ne învețe copii ce e bine și ce e rău. Sigur, să asculți muzică e rău de tot, dar e în regulă să lași mortul în drum, neîngropat, pentru că familia nu a avut 5 milioane pe care să ți-i dea pe loc. Înțelegeți ipocrizia acestor viermi umblători? Sunt atât de mulți, cu o putere atât de mare peste români, putere care se datorează prostiei imense care domnește în gena noastră. ȘI vezi oameni în toată firea, oameni care au posturi importante de conducere cum gândesc ca în evul mediu, acest gen de oameni ar readuce arderea pe rug dacă ar fi după ei. Atât de înapoiați sunt. Așa cum Da Vinci s-a născut în secolul greșit, fiind prea inteligent pentru acele vremuri, așa sunt unii care nu au dreptul de a fii contemporani cu noi, pentru că sunt atât de proști și spălați pe creier încât locul lor este în epoca de piatră.

Și ca de final, luați o piesă satanică, să ne asigurăm cu toții locul călduros din iad care ne așteaptă pentru că am dat play la o melodie.

AMIN!

Click pe poza, altfel nu ajungi în iad.

 

Lasă un răspuns