Preotul,drogurile și religia în școli.

0
452

Un preot din Polonia a băgat câteva cuie cu niște enoriași pentru a se apropia de Dumnezeu. E cea mai bună cale, astfel cum să comunici cu un Dumnezeu inexistent? Respect părinte, pasează cuiu și la băbuța din rândul doi.

Biserica a pornit o campanie în care niște vedete ne spun de ce religia e importantă în școli. Am râs, după care am închis și mi-am dat seama ce ipocriți sunt unii. Vine Connect-r să ne spună că e bine să învățăm religie. Păi de ce? Mai bine s-ar preda Jocurile foamei sau colecția de benzi desenate de Stan Lee, că tot fantasy se numește. Religia e o chestie absolut personală și n-ar trebui predată înainte de 18 ani. Eu chiar n-aș vrea să-mi vină copilul de la școală, plângând că n-are șansa să pupe niște oase moarte pe la ceva mănăstire din Moldova. Mai are rost să scriu despre cum Biserica ar trebui să ajute? Să doneze săracilor și spitalelor? E ca și cum aș vorbii cu un tufiș în flăcări, n-ar înțelege nimic. În schimb am înțeles că se fac presiuni pe părinți pentru a-și înscrie copiii la ora de religie. Normal, credința mereu s-a impus cu forța și, marșul acela în care niște copii mici cărau icoane și cruci reflectă destul de bine situația.  Cândn eram în liceu, aveam o profesoară de religie care venea cu groază la noi, pentru că eu mereu eram pregătit cu un set de întrebări care s-o incomodeze. Bineînțeles că a, primit un mesaj de la director prin intermediul dirigintelui că, dacă nu mă calmez, o să am probleme. Deci cum? Pui niște întrebări logice, normale, pentru că eram dornic de a cunoaște lucruri, după care ești amenințat, că religia se predă așa cum vrea Biserica, nu cum vrei tu, omule. Iar dacă devii incomod o să arzi în flăcările iadului. Știți care e partea nasoală? Unii mai sunt conduși de religie, și-și pun speranțele în mâna Domnului, că Domnu dă, Domnu ajută.

Sursa foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here