Mă uitam la The Orville, care e un serial decent în genul Star Trek doar că pe comedie. Sau mă rog, așa au vrut inițial, iar între timp a devenit serios.

Sau nu, nu a devenit serios, că subiectele tratate de ei tot puerile sunt, iar asta îl face vizionabil.

No, și în sezonul doi, într-un episod, descoperă ăștia un semnal trimis de o civilizație care abia descoperea cum e treaba cu spațiu. Cam așa de nivelul nostru. Și se duc oamenii pe planeta ălora, care arată tot ca niște oameni, doar că au ceva desene argintii pe față. E greu cu inventatul raselor extraterestre.

Totul e bine, ăia sunt entuziasmați că au descoperit oameni în spațiu, că mai există viață, banalități dinastea. Între timp, echipajul navei este invitat la nenea ăla de conduce…ori țara ori toată planeta e o țară, că nu prea specifică ăștia. Și, în timp ce oamenii mâncau și se înțelegeau din prima, că aparent toți vorbesc română în univers, limba daciilor, se știe, una zice că e foarte fericită că au descoperit o civilizație nouă, că e ziua ei și e cel mai frumos cadou.

Moment în care ăștia o iau razna și o arestează pe proastă.

Își storc ăștia creierii să afle de ce reacția asta, în timp ce aia e dusă într-un lagăr, împreună cu alți nativi născuți în aceeași lună.

După ce s-au făcut niște analize complexe, se descoperă că oamenii născuți în luna respectivă sunt considerați violenți și niște scursuri ale societății, prin urmare sunt închiși în lagăre de concentrare pentru a fi ținuți sub observație. De ce toate astea? Pentru că în urmă cu 3500 de ani, o stea pe care ei o venerau, a dispărut în luna respectivă de pe cer, iar ăia au considerat că e semn rău. Astfel, toți oamenii născuți în luna respectivă sunt răi și trebuie înlăturați din societate.

Inevitabil am făcut comparația cu minunatele femei care ne guvernează viața.

Că nu o dată m-am lovit de femei care să mă refuze pe motiv că sunt născut în zodia gemeni.Sau să considere că zodiile noastre nu se potrivesc deși eu îmi doream să-i desfac picioarele pentru că era roșcată.

Și mă gândeam că e o idee bună să pedepsim oamenii de genul acesta, care își ghidează viața după semne zodiacale. Te bate bărbatul? Păi de ce l-ai luat, că era berbec și se potrivea cu zodia ta? No, trebuie să te bată în continuare și îți mai dăm și o amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here