Cum am ajuns o legendă printre puștii de 18 ani.(partea 5)

174

Eram în lumea noastră, eu îl priveam pe el în ochi, el pe mine. Dacă era femeie puteam să jur că așa e dragostea la prima vedere. Numai că la noi era vorba de ură. A făcut un pas spre mine și mi-a spus ”Ce faci, prietene” pe un ton care îți sugerează că o să te arzi tare.  Eu eram cu durere-n cot, nu prea îmi păsa ce-o să se întâmple. Așa că i-am aruncat vorba pe care o foloseam în aceea perioada cu amicii mei. I-am zis că sunt cu vaca la păscut.  Bineînțeles, el nu fiind foarte deștept, m-a întrebat unde-i vaca. Am vrut să-i zic că e la el acasă, dă de mâncare copiilor, dar m-am abținut și i-am zis că e la păscut și mă așteaptă să-mi dau examenul.  N-a mai zis nimic, s-a întors și a plecat, nu l-am mai văzut până la repartizarea candidaților.

Am luat examenul, 26 de puncte, și am început să simt emoțiile. Acuma era buba, acuma venea hopul greu, mă gândeam mereu dacă și ceilalți polițiști știu ce s-a întâmplat și, mai ales, dacă sunt împotriva mea. Au venit într-un final cu dosarele în mână. Scârbosul era al treilea. Au citit cei doi, nu eram printre ei, iar șansele mele să îmi înfrunt din nou dușmanul erau tot mai mari. Partea proastă era că el avea un teanc de dosare semnificativ mai mare, iar asta mă scotea din minți, știam că nu am șanse prea bune să-mi iau permisul, dar de ce naiba trebuia să pic tot cu el? În fine, s-a apucat să citească, a citit vreo 7 dosare, când să ajungă la dosarul cu numărul 8, a venit un domn pe care nu-l mai văzusem în viața mea. Avea părul scurt, ochelari de vedere și o geacă de piele. Mai târziu am aflat că era șeful lor. S-a dus lângă scârbos și i-a zis: Astea le iau eu.

Vă jur, m-am simțit ca și cum aș fi câștigat la loto, mai ales că primul nume citit a fost numele meu. Dacă întârzia 10 secunde, aș fi dat din nou examen cu sleiosul. Dacă înainte aveam 0% șanse să iau permisul, acuma aveam 0,1%, dar tot era ceva și eram dispus să profit la maxim. Am aștept 4 ore până să dau examenul, am fost exact ultimul care a ajuns pe scaunul șoferului. Am intrat în mașină, polițistul i-a spus unei tipe să rămână ca martor, iar cealaltă aplecat. M-am urcat sus, deschide dosarul și-mi zice: Razvan? ………..\

PS-Mâine e finalul.

 

 

Lasă un răspuns