Cum am ajuns o legendă printre puștii de 18 ani.(Partea 2)

164

Cleiosul își fuma țigara liniștit, în timp ce eu așteptam nerăbdător să-mi vină rândul și să mă scap. Și-a aruncat chiștocul și a zis ”Gata, în mașină”. Am mers către mașină și mi-a zis să merg în spate, s-o las pe domnișoara înaintea mea. ”Așa face un gentleman, lasă femeile să-și pice examenul întâi”. N-a gustat nimeni gluma, cu atât mai puțin fata care tocmai își începea examenul. Șpăgara aia nenorocită, nevasta polițistului, nu a mai vrut să urce, a zis că vine soțul ei după ea, prin urmare ne-a părăsit. Eu stăteam destul de relaxat în mașină, mă tot gândeam, ce poate să meargă rău? Am fost martor, bătrâna era pericol public și când dormea, a condus atât de prost încât îmi venea s-o înjur, cu tot riscul de a nu mai da examen. Ce putea să meargă rău? M-am trezit din gândurile mele și m-am uitat la cealaltă tipă, fata tânără care tocmai se apuca să înceapă examenul. Și-a pus centura, și-a aranjat oglinda și a dat să plece………….și a mai dat să plece o dată, și încă o dată, și încă o dată, și de data asta a reuș………nu, nu a plecat nici acum. Și a încercat să plece de pe loc de vreo 17 ori până n-am mai rezistat și i-am zis că trebuie s-o bage în viteză întâi. ”Femeile astea” Mă uit eu la polițai încercând să-l fac să râdă, n-am reușit nici de data asta. Într-un final pleacă femeia de pe loc, un alt pericol la volan, de fapt asta era pericol și la cratiță, dapăi la volan. Merge cam 100 de metrii doar înainte și ajunge în intersecție. În intersecție am stat vreo 15 minute. Nimeni nu zicea nimic, fata nu pleca de pe loc pentru că vedea o mașină la vreo 2 km depărtare.  Eu plictisit teribil  încercam să destind puțin atmosfera și am încercat iar o gluma de căcat:” Îi cam place la domnișoara prin intersecții”-n-a gustat-o nimeni nici de această dată, ba chiar mi-a zis tipa după examen că cu ce drept o fac eu curvă. De fapt, polițistul a schițat un zâmbet, ceea ce m-a mulțumit, comediantul din mine era satisfăcut.

Revenind la femeie, era praf, nu știa nimic iar polițistul și-a pierdut răbdarea. A invitat-o să coboare, bineînțeles că a izbucnit în plâns, și mie îmi venea să plâng, dar de fericire, aveam deja un pericol pe străzi cu nenorocita de dinainte, nu ne mai trebuia încă una. M-am urcat eu, mi-am pus centura. Am dat cheie și nenorocitul a început să mă întrebe ”Unde a greșit domnișoara?”. I-am explicat că nu a semnalizat, a avut de atâtea ori ocazia să plece fiind singură în ditamai intersecția și că nu a dat drumul la radio. Glumă care în sfârșit reușise. Hahaha, hihihih, după ce a râs toată lumea am pornit de pe loc, mă îndreptam spre iad…..

2 COMENTARII

Lasă un răspuns