Când întunericul îmi învăluie casa și viața.

461

Beznă peste tot, ochiul nu deosebește nimic, doar niște forme ce par a fi roboți. Sau cel puțin mașini mecanizate, pline de circuite care împreună formează un întreg. O lumină roșie apare într-un colț, semn că mașinăria aia începe să prindă viață.

Un  răsunet peste întuneric, confirmându-mi pentru prima dată o prezență în această încăpere întunecată. Se aude tot mai puternic, deodată o luminiță albastră prinde viață, clipește de câteva ori după care ”arde” constant. Lumina roșie dispare lăsându-i loc unei lumini și mai puternice. Deodată, din acel dreptunghi, o lumină albă prevestește un nou univers, o fracțiune de secundă durează până când lumina albă piere și lasă locul unui univers de culori și pixeli. Întunericul este, în sfârșit, înfrânt de lumina dreptunghiulară. Un scurt pâlpâit roșu se vede în partea din față-jos a dreptunghiului luminos, roșu, apoi albastru și, într-un final, mov, după care se stinge, așteptând ca lumina ei să fie invitată din nou să-și extindă razele în încăpere. Dreptunghiul încă luminează, cu o apăsare de buton învit și lumina de la tastatură să-și trimită razele spre întunericul malefic dar relaxant.

Robotul e la capacitate maximă, un sunet dintr-o altă încăpere, mă anunță că apa e caldă. Îmi fac un ceai, deschid un joc și-mi pierd weekend-ul bucurându-mă de o lume virtuală unde am șansa să omor oameni.

M-am plictisit și v-am descris cum îmi aprind eu calculatorul. Cu plăcere!!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here