Aceasta nu este o recenzie pentru Deadpool

203

Am văzut filmul #pebaniimei, așa că pot vorbii liber despre el, nu că nu aș face-o dacă m-ar invita vreo agenție să văd un film pe gratis. Deadpool este filmul pe care o generație de oameni la așteptat foarte mulți ani.

Printre care mă număr și eu. Am văzut doar câțiva oameni dezamăgiți de film, în rest toți au fost entuziasmați și toți aveau dureri de burtă………pentru că s-a râs bine. Da, un umor infatil, dar în stilul caracteristic Deadpool. Ryan Reynolds este omul potrivit să-l joace pe Deadpool, nu există un actor mai bun în lume la ora aceasta care să fie mai potrivit decât Ryan pentru acest rol. Recunosc că filmul putea avea mai multă acțiune, poate mai multe scene de ”bătăi” și poate puțin mai multă tensiune. Finalul nu a fost așa exploziv cum mă așteptam, pare să fie un final făcut în grabă pentru a termina filmul și încasa banii. Și e vorba de mulți bani. Dacă finalul nu a fost mai dramatic, ”bătăile” au fost interesante, cu oameni tăiați și împușcați la tot pasul. Ceea ce e un lucru bun, pentru că asta face Deadpool: bate, împușcă și glumește. Mi-a plăcut foarte mult că au încercat să păstreze atât caracterul cât și fazele în care personajul interacționează direct cu privitorul la fel ca în benzile desenate. Așa că nu de puține ori o să-l vedeți pe Deadpool cum se întoarce către cameră și vă vorbește sau vă spune o glumă.

A fost perfect filmul? Nici vorbă! Dar măcar m-am simțit bine privindu-l, pentru că despre asta e vorba într-un film, te face să te simți bine sau îți transmite niște emoții. În schimb, îi văt pe marii critici de film, care scriu pe bloguri, cum laudă filme de toată jena pentru că au fost la ele pe gratis. Nu e un film extraordinar, dar e un fillm care te face să te simți bine și, garantat, vei pleca de la cinematograf cu zâmbetul pe buze și o frază care o să-ți intre în cap.

I`m touching myself tonight!

Lasă un răspuns