În bula mea de internet am încercat pe cât posibil să mă înconjor de oameni care mai și gândesc, nu care dau share la chestii legate de iubire, zodii și Dumnezeu ne iubește. Din păcate îmi mai scapă câte una din motive de cur, tâțe și caldură trupească. Adică accept să fie proastă că n-o iau de nevastă ci doar o gâdil din când în când.

În primul rând Stephen Hawking e un exemplu. Nu pentru că a fost el deștept și a încercat să explice și dobitocilor cu doi dinți în gură cum e treaba cu universul. Ci pentru că doctorul a zis că o să moară în câțiva ani iar ăsta, dintr-un scaun cu rotile, a privit moartea în ochi și i-a zis: „Marș, Fă, Pitica dracului! Nu te vezi cât ești de pitică, că ai coasa aia doar cât să mă scobesc între dinții ăștia ieșiți în față.”

Omul a scris o carte pentru copii în care explica cum e cu Universul. Carte care nu este înțeleasă de românii care conduc țara asta sau de Gabriela Firea care pompează bani pentru mântuirea noastră.

Dacă mori, înseamnă că l-ai descoperit pe Dumnezeu

Nu stau să vă explic realizările lui Stephen Hawking, să-l căutați pe Google. Omul a deținut catedra pe care cândva o deținea Newton. Țăranul ăla de a stat ca un cioban sub pom, i-a căzut un măr în cap și a zis: „Uite boss, graviație să moară mama!”

Stephen Hawking a murit la 76 de ani și a avut o cariera incredibilă. Dar nu despre asta vorbim aici. Pentru că ăsta nu este un blog unde lăudăm oamenii :)))).

Ce m-a surprins pe mine este reacția românilor, acești protejați de Dumnezeu, ciupercile din Grădina Maicii Domnului, țara care o să fie protejata de însuși Dumnezeu atunci când…ceva, și o să fie înconjurată de flăcări…ca să fim protejați. E mai ușor să crezi în așa ceva, astea cu spațiul, găuri negre, teorii sunt prea complicate pentru muritorul de rând Român! Bine că a murit și ateul ăsta, dă-l dracu!

Cam astea sunt reacțiile surprinse prin comentarii în această dimineață.

De exemplu Marcel Petrescu e plin de pioșenie și exclamă clar!

Sau Gigi, care e pe sistemul „Las că vede fraierul acuma! Hai Dumnezeu, dă-i una în gură lu Hokin ăsta când îl vezi”

Bineînțeles, pentru Georgeta Bulmaga, faptul că a murit este dovada clară că Dumnezeu există!

Sau Mitză, care are o logică incredibilă!

Așa buei! Dacă e așa deștept de ce nu demonstrează? De ce Stephen nu ne demonstrezi tuturor? Ești un șarlatan? Că pe Iisus l-am văzut cu toții cum a dat el pește la toată lumea. Sărăcieeee în scaun cu rotile.

Și m-am oprit că nu am nervii necesari să mă uit cum unii sunt efectiv idioți.

Stephen Hawking, fie ca plimbarea ta prin Univers să fie fructuoasă!

PS-Nu știu de ce, dar melodia asta mi se pare cea mai potrivită de ascultat atunci când mergi prin spațiu :))

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.