Trecutul te ajunge mereu din urmă

0
178

Mai țineți minte, ăștia care mai citeați blogul, cum vă povesteam eu despre noaptea de înviere unde am ajuns prin diferite case? O casă unde se făcea videochat iar ăia consumau droguri de zici că erau alune la bere, iar în cealalltă, unde am ajuns fără șosete :)), locuia un tip super de treabă și super bogat. Cu tipa aia super frumoasă care se dădea la mine și făcea ca toți dracii că nu o bag în seamă, dar eu credeam că e combinată cu unul din tipii de acolo. Ăla mai bătrân care a fost coleg de clasă cu Laurențiu Duță.

Acuma am observat că am povestit pe repede înainte, nu știu de ce m-am grăbit și am omis niște detalii interesante.

După cum spuneam, erau două tipe blonde care făceau videochat, una grasă și una slabuță. Pe aia grasă o știam de prin 2009, din vedere. Adică nu chiar din vedere, când m-am mutat în cămin, ea stătea pe același palier cu mine, ba chiar ne vizita în cameră. Până într-o zi când a venit la mine în autobuz și m-a acuzat că eu le zic la toți că face videochat.

I-am și zis, fă proasto, nu eu zic, că nu-mi pasă de tine deloc, ci prietenul ăla a tău. Portarul de la cămin, un tip tânăr, mincinos de parcă depindea viața lui de treaba asta. Numai că ăla, care spera să se pună bine cu ea, m-a băgat pe mine la înaintare, probabil se simțea amenințat, că asta venea mereu în cameră la noi, iar eu mai vorbăreț din fire cam acaparez discuțiile, iar ei îi plăcea treaba asta. În fine, nu mă simțeam atras de ea deloc, mai ales că era foarte enervantă, plus că avea iubit.

Mereu zicea că iubi are mașină, noi mergeam cu transportul în comun, iubi are bani, noi mâncam zacuscă, iubi poate să-i cumpere și apartament și mașină, dar nu vrea ea.

Până m-am enervat și i-am zis, “Marș fă de aici, că ești și urâtă, ai 19 ani și ai țâțele lăsate de zici că ai fătat o echipă de fotbal. Tot mânci căcat aici cu noi.” No, frustrări, că mergeam cu personalu acasă și făceam 7 ore pe drum, un drum de 124 de km.

Asta se întâmpla în 2009. După aceea am revăzut-o în 2011 sau 2012 atunci când am fost în casa aia de Paște, unde oamenii se drogau cu spor, iar eu rezemat de tocul ușii vedeam o sesiune de videochat live.  Tipa aia grasă e tipa din cămin, care putea avea apartamente și mașini de la iubi dar n-a vrut ea. Atunci nu mi-a zis nimic, eu am recunoscut-o, dar nu am deschis subiectul.

Întâmplarea face, ca după 6 sau 7 ani, cu jumătate de oră în urmă, stând la casă să achit cumpărăturile apare grăsuța. Mă prinde de mână și exclamă “ Heeeyyy, ce mai faci? Nu te-am văzut din cămin”

-Bitch please! Ne-am văzut de Paște acum câțiva ani!

-Aaaa da!

Și până să întreb ce face zburătoarea, tipa aia mică de credea că sunt pește și a vrut să sară pe geam de la etajul 1, apare de printre rafturi cu o sticlă de Cola în mână. Săraca s-a speriat instant :)))). Ca să nu-i mai lungesc spaima le urez sărbători fericite, lu asta mică îi trag cu ochiu și zâmbesc.  Dar nu pot să plec așa, și le întreb dacă le duc undeva cu mașina, aia mică a sărit direct că “Nuu, stăm aproape”.

Ah ce bine, zic eu, și eu stau pe aici, poate ne vedem mai des, veniți în vizită. Nu am niciun interes să păstrez legătura dar îmi venise cheful să o mai sperii puțin pe zburătoare.

-Nu nu, că ne mutăm în curând, zice ea

Nu am mai insistat că aia mică era speriată tare. Le-am urat din nou sărbători fericite, m-am uitat la aia mică, am privit-o insistent în ochi și i-am zis “ Auzi, am auzit că în Germania se fac bani frumoși la puf, și am plecat fără să-i mai văd reacția.

Le dau două zile și pleacă din Florești :))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here